print
Persoanele cu abilităţi reduse se vor putea adresa la Comitetul ONU dacă li se încalcă drepturile
27.09.2018
210 Accesări
Odată cu semnarea protocolului, statele părți se obligă să recunoască competenţa Comitetului pentru drepturile persoanelor cu abilităţi reduse de a primi şi analiza plângerile cetățenilor, care pretind că sunt victime ale încălcărilor prevederilor Convenţiei, potrivit unui comunicat al Guvernului. 

De asemenea, sunt prevăzute condițiile de înaintare a plângerilor, dar și mecanismul de interacțiune a Comitetului cu statul parte, precum şi cu reclamantul, în vederea înlăturării ilegalităților.
 
Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a fost adoptată la data de 13 decembrie 2006, fiind semnată de Republica Moldova la 30 martie 2007. Parte la Convenție sunt toate statele membre ale UE și alte 120 de țări ale lumii. Statele parte la Convenție sunt obligate să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu abilităţi reduse, inclusiv în ce privește accesul la educație, ocuparea forței de muncă, transport, infrastructură și dreptul de vot.
Copyright © 2018 Toate drepturile rezervate