Prima   |  Dezvoltare regională | Un proiect internaţional va acorda granturi pentru susţinerea agriculturii ecologice în R. Moldova

Un proiect internaţional va acorda granturi pentru susţinerea agriculturii ecologice în R. Moldova

25.09.2017   88 Accesări  
Un proiect cu susţinere internaţională a anunţat concurs de propuneri de grant pentru producătorii agricoli din R. Moldova, care activează sau doresc să dezvolte sectorul agriculturii ecologice.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Trei localităţi din Ialoveni vor fi asigurate cu apă şi canalizare
13.10.2017   19 Accesări   
Trei sate din raionul Florești vor avea apeduct
07.10.2017   43 Accesări   
 
 

Proiectul este implementat de organizaţia neguvernamentală cehă People in Need cu finanţare de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională şi Agenţia Cehă pentru Dezvoltare. La concurs pot participa gospodării agricole, producători de produse organice, asociaţii, cooperative sau grupuri de fermieri ce activează în sectorul agriculturii ecologice.

Granturile oferite vor fi în valoare de 2000 euro sau 4000 de dolari. Banii vor putea fi folosiţi pentru crearea punctelor de comercializare a produselor ecologice autohtone, care să ofere diverse produse alimentare din gospodăria proprie sau de la mai mulți producători locali, sau a mini unităţilor de prelucrare a produselor ecologice, depozitelor pentru fructe/legume (dar nu activități de construcție) sau pentru procurarea echipamentelor tehnice (dar nu de mâna a doua) sau orice altă idee inovativă în agricultura ecologică, dar nu activități ce țin de producere.

Totodată, fondurile oferite în cadrul acestor granturi nu pot fi utilizate pentru cheltuielile de tip salarii, chirie, taxe/servicii comunale, vehicule cu motor, preparate medicinale, fertilizatori. Termenul limită pentru a aplica la concurs este 24 septembrie. Propunerile vor fi examinate și rezultatele vor fi anunțate până în data de 30 septembrie. 

People in Need (PIN) este un ONG din Cehia care oferă suport și asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în peste 20 de țări ale lumii. În R. Moldova programul a fost lansat în anul 2014 şi are deja unele rezultate. Astfel, cu susţinerea PIN şi asistenţa financiară a Agenţiei Cehe pentru Dezvoltare în ţara noastră au fost fondate nouă cooperative agricole. Ultima investiţie de către donatorii cehi a fost făcută la Ceadâr-Lunga, unde cinci producători au creat cooperativa pentru vânzarea fructelor „Ceviz Erik”. În luna iulie aici a început construcţia unui depozit frigorific, cu o capacitate de 600 tone, investiția totală depășind suma de 300 mii de euro. 

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney