Prima   |  Dezvoltare regională | UE va susţine şase proiecte de dezvoltare în nordul ţării

UE va susţine şase proiecte de dezvoltare în nordul ţării

13.12.2019   379 Accesări  
Şase localităţi din nordul ţării vor putea începe lucrările de implementare a proiectelor de asigurare cu apă şi eficientizate energetică a clădirilor publice. Documentaţia tehnică necesară pentru aceasta a fost elaborată datorită suportului Uniunii Europene (UE), oferit prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), fiind înmânată oficial beneficiarilor vineri, 13 decembrie, la Bălţi.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Investitori din Ucraina vor investi în plantarea livezilor intensive de cireş în Transnistria
23.12.2019   356 Accesări   
25 de ghizi de turism din R. Moldova au primit certificate internaționale de acreditare
16.12.2019   319 Accesări   
 
 

„Activitățile de planificare în cadrul celor șase proiecte au fost dificile și de durată, însă până la urmă a fost obţinut rezultatul aşteptat. Este de bine, pentru că aprovizionarea cu apă potabilă a cetățenilor, precum și eficientizarea energetică a clădirilor publice sunt priorități la nivel național”, a declarat la eveniment Dorin Andros, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

La rândul său, Constantin Bândiu, director interimar al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a relevat că cele șase proiecte vor fi realizate graţie implicării active a UE și GIZ Moldova. Bândiu a menţionat importanţa acestui suport în soluționarea problemelor oamenilor din nordul Moldovei. Totodată, şeful ADR Nord a remarcat interesul și deschiderea din partea reprezentanților localităților beneficiare și colaborarea acestora în procesul de lucru.

Christina Otto, manager de proiect GIZ, i-a felicitat pe beneficiari cu ocazia finalizării etapei de proiectare și le-a urat succes în cea de-a doua fază, care presupune lucrări propriu-zise de construcție a infrastructurii proiectelor selectate. „Aceste proiecte sunt rezultatul procesului de planificare și programare regională, în care au fost implicați mai mulți parteneri de dezvoltare, printre care UE, Suedia și Germania. UE va susține în continuare construcția infrastructurii pentru proiectele selectate, iar GIZ Moldova va susține partenerii locali în procesul de identificare a surselor de finanțare pentru alte proiecte”, a subliniat Christina Otto.

Etapa de elaborare a documentației tehnice pentru cele șase proiecte va fi urmată de o etapa de implementare a proiectelor prioritare pentru construcția infrastructurii propriu-zise. Achizițiile de lucrări de construcție, prin intermediul ADR Nord, pentru proiectele selectate este preconizată pentru luna ianuarie 2020.

Uniunea Europeană a început să susțină domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldovei încă din 2013, iar sectorul dezvoltării regionale a fost inclus ca un capitol important în Acordul de Asociere Republica Moldova - UE. În iunie 2016, GIZ Moldova și Delegația Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova au semnat Acordul de Grant privind „Elaborarea proiectelor tehnice și a documentației de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul proiectelor selectate ce țin de domeniul aprovizionare cu apă și canalizare și eficiența energetică  în cele trei regiuni de dezvoltare din Republica Moldova”. Bugetul total al acțiunii a fost de 3,5 de milioane euro, acordați de UE, și 325 mii de euro oferiți de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney