Prima   |  Dezvoltare regională | Raport UE: Moldova a demonstrat progrese, dar mai sunt multe de făcut

Raport UE: Moldova a demonstrat progrese, dar mai sunt multe de făcut

06.04.2018   257 Accesări  
Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a unor reforme. Cu sprijinul constant, dar condiționat din partea Uniunii Europene și a altor parteneri externi, a reușit să își stabilizeze situația economică. Dar mai sunt necesare măsuri suplimentare, astfel încât cetățenii să poată beneficia din plin de avantajele Acordului de Asociere. Raportul comun al Serviciului European de Acțiune Externă și al Comisiei Europene constatată că sunt necesare eforturi în special pentru a combate corupția la nivel înalt, pentru a recupera fondurile deturnate prin frauda bancară și a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili. De asemenea, trebuie întreprinsă o reformă profundă a sistemului judiciar, transmite IPN.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Festival tehnologic internaţional „Mini Maker Faire” la Chișinău
13.10.2018   21 Accesări   
Deputaţii propun crearea Centrului Istoric „Cetatea Soroca”
19.09.2018   64 Accesări   
 
 

Raportul scoate în evidenţă faptul că Republica Moldova a continuat să își reformeze sectorul bancar, cu sprijinul UE, al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale. Datorită acestor reforme, Acordul cu FMI este pe calea cea bună. Creșterea economică înregistrată în perioada 2016-2017 a avut un impact pozitiv asupra schimburilor comerciale. Moldova a înregistrat progrese în alinierea legislației în materie de comerț la normele și standardele UE, dar în acest domeniu sunt necesare eforturi suplimentare semnificative.

În ceea ce privește democrația, drepturile omului și buna guvernanță, în raport se menționează că modificarea sistemului electoral nu a respectat recomandările formulate de Comisia de la Veneția și Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE. Se reiterează necesitatea de a se asigura caracterul participativ al procesului electoral înaintea alegerilor parlamentare din toamnă

Raportul subliniază și faptul că fenomenul corupției, inclusiv la nivel înalt, rămâne larg răspândit, iar independența justiției, asigurarea respectării legii și funcționarea instituțiilor naționale de combatere a corupției trebuie consolidate în mod semnificativ.

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, a declarat că unele reforme au avansat, cum ar fi cele în domeniul afacerilor, al finanțelor, iar în alte domenii, cum ar fi combaterea corupției și reforma sistemului judiciar, sunt necesare mai multe progrese. „Sprijinul nostru pentru cetățenii Republicii Moldova este ferm și dorim ca autoritățile să facă progrese satisfăcătoare în domeniul reformelor, care să producă rezultate concrete pentru cetățeni”, a spus Mogherini.

Comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, a spus că de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, care îl cuprinde și pe cel de Comerț Liber, ponderea UE în exporturile Republicii Moldova a crescut, reprezentând mai mult de jumătate din totalul schimburilor comerciale ale Moldovei. „Pentru a beneficia pe deplin de avantajele Acordului de Asociere, Republica Moldova trebuie să continue să pună în aplicare noi reforme, fără întârziere”, a spus Johannes Hahn.

Raportul a fost publicat înaintea reuniunii Consiliului de asociere UE-Moldova, care va avea loc la 3 mai la Bruxelles.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney