Prima   |  Inițiative comunitare | Granturi pentru proiecte comune inițiate de ONG-uri de pe cele două maluri ale Nistrului

Granturi pentru proiecte comune inițiate de ONG-uri de pe cele două maluri ale Nistrului

20.03.2018   102 Accesări  
Organizații neguvernamentale de pe cele două maluri ale Nistrului pot participa, până la sfârșitul lunii martie, la un concurs de granturi pentru inițiative comune de consolidare a încrederii prin activități educaționale în domeniul drepturilor omului.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Tineri din Moldova învaţă arta fotografică de la experţi internaţionali
19.04.2018   27 Accesări   
Un centru de confecționare a costumelor populare va fi deschis în satul Pelinia
13.04.2018     
 
 

Institutul pentru Democrație, în parteneriat cu Comunitatea Bulgară „Rodoliubeț” și Centrul pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeilor Tinere, oferă șapte granturi a câte șapte mii de euro, în cadrul unui proiectul european de consolidare a încrederii reciproce între profesori.

Într-o conferință de presă la IPN, Andrei Borșevski, președintele consiliului de conducere al organizației obștești Institutul pentru Democrație, din Comrat, a spus că inițiativele trebuie să vină din partea a cel puțin  două organizații, din partea dreaptă și stângă a Nistrului. Iar termenul de implementare a proiectelor va fi de cel mult șase luni de la stabilirea câștigătorilor.

În cadrul proiectului european de consolidare a încrederii între profesori, au fost deja deschise centre de resurse la Comrat, Chișinău și Parcani. Profesorii își pot perfecționa competențele didactice în domeniul metodelor pro-active, moderne, de educație pentru drepturile omului. În respectivele centre, profesorii au acces la literatură metodologică nouă. Potrivit Janei Șașacova, metodistă, rezultatele sunt pozitive și pentru elevi, și pentru profesori.

Andrei Nicolaev, directorul Comunității Bulgare „Rodoliubeț” din Parcani, se așteaptă ca la final de proiect, în decembrie 2018, organizațiile obștești să poată stabili relații de parteneriat cu școlile, relații care acum nu există. Structurile de stat –  să dea dovadă de mai mult interes față de inovațiile în sistemul de învățământ, pentru beneficiul atât al profesorilor, cât și al elevilor. Potrivit lui, între cele două maluri ale Nistrului există puțină încredere și intercomunicare, dar, datorită proiectului european, lucrurile progresează.

Proiectul: „Creșterea încrederii reciproce între profesorii de pe ambele maluri ale Nistrului: Dezvoltarea capacității regionale pentru dezvoltarea continuă a competențelor cadrelor didactice în domeniul metodelor pro-active moderne de educație pentru drepturile omului” a fost lansat în decembrie 2016.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney