Prima   |  Istorii umane | Peste 20 de autospeciale decorate cu luminițe vor merge în mai multe raioane în cadrul Caravanei de Crăciun

Peste 20 de autospeciale decorate cu luminițe vor merge în mai multe raioane în cadrul Caravanei de Crăciun

25.12.2019   379 Accesări  
Peste 20 de autospeciale de intervenție ale salvatorilor și pompierilor aranjate cu luminițe și decorate cu ornamente au pornit încă de aseară într-o Caravană de Crăciun prin mai multe raioane ale țării. Primul popas participanții la Caravană l-au făcut în Piața Marii Adunări Naționale, unde mașinile au fost instalate pentru a fi admirate de toți doritorii.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Copii de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la Maratonul de Crăciun, susţinut de UE
24.12.2019   356 Accesări   
Femeile cu dizabilităţi dar şi cele de etnie romă sunt limitate în implicarea în viaţa politică
25.11.2019   507 Accesări   
 
 

În PMAN Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor a fost așteptată de sute de oameni care au venit cu familiile și cei apropiați. La ceremonia oficială de lansare a evenimentului a participat prim–ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu, dar și conducerea IGSU.

După alocuțiunile oficialilor pompierii au organizat concursuri pentru copiii veniți la distracție. Finaliștii au fost răsplătiți cu dulciuri și cadouri, printre care stingătoare, detectoare de fum și material informativ de prevenire a riscurilor. Tot în seara zilei de 24 decembrie salvatorii au desfășurat un flash-mob prin care au arătat intervenția tuturor subdiviziunilor pe sfere de activitate. După finalizarea evenimentului, oamenii au făcut poze cu autospecialele decorate, iar Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor s-a pornit cu cadouri pentru micuții pacienți de la Institutul Oncologic din capitală.

Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor va continua și astăzi în multe raioane ale țării, unde mai mulți copii se vor bucura de cadouri.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI desfășoară Caravana de Crăciun a Salvatorilor și Pompierilor pentru al patrulea an consecutiv. Evenimentul are drept scop prevenirea situațiilor de risc în preajma sărbătorilor de iarnă. Partenerii IGSU în realizarea activităților destinate copiilor sunt automobiliștii de la Asociația Obștească "Terra Valahia", dar și antreprenori din Republica Moldova.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney