Prima   |  Social | Comisia comună pentru Integrare Europeană s-a reunit la București

Comisia comună pentru Integrare Europeană s-a reunit la București

20.11.2017   79 Accesări  
Comisia comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României s-a întrunit la București în cadrul celei de-a VI-a reuniuni. Evenimentul este găzduit de Parlamentul României. Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului de la Chișinău, în prima zi a reuniunii, 20 noiembrie, au loc trei ședințe comune de tip panel între deputații din comisiile permanente ale Parlamentului Republicii Moldova și omologii lor din comisiile Camerei Deputaților și Senatului României, transmite IPN.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Persoanele cu nevoi speciale vor avea mai multe posibilităţi de angajare în câmpul muncii
04.12.2017   40 Accesări   
James Petit: O presă independentă este garantul unui stat democratic
30.11.2017   52 Accesări   
 
 

Pe agenda discuțiilor din cadrul panelului economie figurează subiecte precum interconectarea rețelelor de gaze naturale, energie electrică, transport rutier, feroviar și aerian dintre Republica Moldova și România, schimb de experiență în domeniul armonizării legislației naționale cu cea europeană, dar și participarea Republicii Moldova, alături de România, la proiecte transfrontaliere și transnaționale. 

În cadrul panelului politică externă și securitate vor fi discutate aspecte ce vizează eforturile Republicii Moldova de armonizare cu acquis-ul comunitar, transfer de expertiză în domeniul securității cibernetice, combaterii criminalității organizate și a terorismului, schimb de experiență în aspecte ce vizează reforma justiției pentru un sistem judiciar independent, eficient și transparent.

Discuțiile din cadrul celui de-al treilea panel, educație, cultură și resurse umane, vor viza noile proiecte în domeniul educațional, inclusiv burse de studiu, burse de practică, stagii, vizite pentru schimb de experiență, transfer de bune practici în domenii precum protecția copilului și a persoanelor cu dizabilități, combaterea discriminării etc.

„Noi proiecte și inițiative urmează să fie lansate urmare a discuțiilor din cadrul Comisiei comune, care vor însemna sprijin mai puternic oferit de România Republicii Moldova în realizarea parcursului european. Ne-am dori ca eforturile comune să încurajeze lansarea unei noi etape în procesul de apropiere a țării noastre de UE”, a declarat copreședintele Comisiei din partea Parlamentului Republicii Moldova, George Mocanu.

În a doua zi a reuniunii, după finalizarea dezbaterilor, va fi semnată Declarația celei de-a VI-a Reuniuni a Comisiei comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, care va puncta prioritățile în colaborarea ulterioară moldo-română.

Parlamentul Republicii Moldova va fi reprezentat la Reuniunea de la București de către deputații George Mocanu, Mihaela Spătaru, Roman Boțan, Ion Balan, Marcel Răducan, Alina Zotea și Igor Vremea.

Reuniunea are loc în preajma Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles din 24 noiembrie, precum și în contextul stabilirii priorităților comune pentru perioada în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului 2019. Ultima reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României a avut loc la Chișinău, în perioada 21-22 iunie 2016.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney