Prima   |  Social | Piața de publicitate funcționează după reguli pe care nu le cunoaște nimeni, declarație

Piața de publicitate funcționează după reguli pe care nu le cunoaște nimeni, declarație

19.01.2018   427 Accesări  
Piața de publicitate din audiovizual funcționează după reguli pe care nu le cunoaște nimeni. De această părere este directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, care spune că la această concluzie a ajuns după ce s-a aflat că două case de vânzare a publicității ar fi încheiat un acord neloial prin care oferă o reducere clienților care aleg să-și plaseze publicitatea numai prin intermediul lor, împărțind banii 80 la 20 la sută, transmite IPN.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
A avut loc primul atelier de lucru privind asigurarea unei piețe a muncii mai incluzivă
26.07.2018   119 Accesări   
Parlamentul a menţinut votul exprimat anterior pentru Concepţia naţională de dezvoltare a mass-media din Moldova
26.07.2018   114 Accesări   
 
 

„Situația creată denotă două  lucruri: în Republica Moldova piața de publicitate funcționează în continuare după reguli pe care nu le cunoaște nimeni, reguli care nu sunt foarte clar stabilite și urmărite și faptul că Consiliul Concurenței nu-și exercită rolul pe segmentul pieței audiovizualului”, a afirmat Petru Macovei în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8.

Valentina Novac, președinta Centrului pentru promovarea proprietății intelectuale și a concurenței, susține că dezamăgirea este mare în ceea ce privește faptul că Consiliul Concurenței nu s-a autosesizat în problema publicității în audiovizual. „S-ar fi putut face un studiu util pentru a ști ce se întâmplă nu numai din punctul de vedere al participanților pe piață, dar și al specialiștilor în domeniul concurenței”, spune Valentina Novac.

Șefa Direcției concurență neloială din cadrul Consiliului Concurenței, Cornelia Gorincioi, menționează că poziția dominantă a unei companii, conform legislației, nu este o încălcare. „Restricții noi nu putem să impunem. Trebuie să fie respectată legislația, să nu abuzeze cel dominant. Noi optăm pentru libera concurență și în asemenea situații restricții nu pot să fie”, spune Cornelia Gorincioi.

Patru televiziuni acuza două case de vânzare a publicității de încheierea unui acord neloial. Acestea au depus o solicitare la Consiliului Concurenței, cerându-i să investigheze o eventuală încălcare a legislației concurențiale.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney