Prima   |  Social | Chișinăul va găzdui, în premieră, Congresul Mondial al Familiei

Chișinăul va găzdui, în premieră, Congresul Mondial al Familiei

23.01.2018   465 Accesări  
Congresul Mondial al Familiei din anul 2018 se va desfăşura, în premieră, la Chişinău. Un anunţ în acest sens a fost făcut de către şeful statului, Igor Dodon, după întrevederea cu preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown. Potrivit şefului statului, evenimentul, la care vor participa reprezentanţii a peste 80 de ţări, urmează să scoată în evidenţă valorile tradiţionale, familia ca pilon de bază al societăţii, problemele cu care se confruntă familia contemporană, în dependenţă de state şi, nemijlocit, în Republica Moldova, precum şi soluţiile care trebuie elaborate în acest sens.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
A avut loc primul atelier de lucru privind asigurarea unei piețe a muncii mai incluzivă
26.07.2018   120 Accesări   
Parlamentul a menţinut votul exprimat anterior pentru Concepţia naţională de dezvoltare a mass-media din Moldova
26.07.2018   116 Accesări   
 
 

„Consider că alături de alte sectoare importante, cum ar fi, educația, sănătatea, protecția socială, soluțiile pentru păstrarea valorilor tradiționale, pentru fortificarea familiei, depășirea crizei demografice, trebuie să devină o prioritate națională și la nivel de stat pentru Republica Moldova”, se arată într-un mesaj postat de către șeful statului pe o rețea de socializare.

Potrivit șefului statului, la eveniment vor participa circa două mii de persoane, printre care 400 de experți, persoane politice, formatori de opinie, atât la nivel național, cât și internațional, din peste 50 de state. „La invitația mea personală, și-a arătat disponibilitatea să participe la Congres, totodată, și Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril, dar și un înalt reprezentant al Vaticanului”, se mai arată în mesajul postat de către Igor Dodon.

Congresul Mondial al Familiei întruneşte sute de organizaţii, zeci de mii de activişti şi milioane de adepţi de pe toate continentele. În anul 2015, Congresul Mondial al Familiilor şi-a ţinut lucrările la Salt-Lake City (SUA), în 2016 – la Tbilisi, în anul 2017 – la Budapesta, iar în septembrie 2018 urmează să se desfăşoare la Chişinău.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney